Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 2 martie 2018

Literele „b” și „B” (fișe de lucru și activități integrate)

Săptămâna ce urmează vom descoperi, prin intermediul unor activități distractive, litera b(mic de tipar) și B (mare de tipar).
Activitățile se vor împleti în mod firesc în jurul acestor litere așa că nu vom avea timp să ne plictisim. Fișele sunt prevăzute pentru a fi rezolvate pe parcursul mai multor zile, prin urmare activitățile sunt dense și pline de conținut informațional.
  • Dezvoltare personală:În primul rând vom viziona un episod din desenul animat „Bobiță și Buburuză”. Mai multe episoade pot fi găsite AICI. Din aceste episoade noi vom viziona primul episod care are o durată de aproximativ 10 min.Cu acest prilej vom exersa, în cadrul activității de Dezvoltare personală, formule politicoase de adresare: „Te rog frumos....”, „Scuză-mă....” etc. 
  • Comunicare în limba română:Împreună și pe baza unor întrebări ajutătoare vom descoperi numele celor două personaje: Bobiță, Buburuză dar și medicul Bufniță. Școlăreii identifică sunetul inițial al acestor cuvinte: „B” - prin urmare vom învăța litera b/B. Aceste litere/sunete pot fi regăsite și în alcătuirea unor cuvinte precum: balon, barcă, biserică, borcan. Școlăreii observă jetoanele prezentate și identifică poziția literei/sunetului B. Deasemenea, regăsim sunetul/litera b în alcătuirea unor cuvinte precum: albină, robot. 
Jetoanele vor fi așezate și analizate pe rând, la tablă iar școlăreii vor citi cuvintele care le însoțesc și le vor forma cu ajutorul literelor înșirate pe ață.
În partea a doua a activității vom analiza componența literelor b (mic de tipar) =un „bețișor” vertical și o burtică mică; B (mare de tipar)= un băț vertical și două burtici; pe caietul dictando vom scrie trei rânduri cu litera B. Ca activitate distractivă vom desena un balon pe care îl vom colora și vom scrie cuvântul „BALON”.
A doua activitate se va desfășura cu scopul de consolidare a literelor b (mic de tipar) și B (mare de tipar). Activitatea va debuta cu revizuirea cunoștințelor dobândite anterior: Ce literă am învățat noi ieri? Știe cineva să-mi spună un obiect/cuvânt care începe cu sunetul b? Dar un obiect/cuvânt care conține - în interior - sunetul b? Dar care are la sfârșit acest sunet? Ce imagini am citit în cadrul activității noastre? Haideți să amestecăm jetoanele noastre cu alte jetoane citite în cadrul altor activități și să le citim. (jetoanele vor fi amestecate într-o cutie și, pe rând, foecare școlărel extrage un jeton, îl citește și îl arată colegilor). Astăzi, dragii mei, vom continua să exersăm litera învățată. Sunt solicitați câțiva școlărei să scrie la tablă litera și să explice formarea acesteia așa cum s-a explicat în activitatea anterioară:b (mic de tipar) =un „bețișor” vertical și o burtică mică; B (mare de tipar)= un băț vertical și două burtici Școlăreii vor avea de rezolvat fișa de mai jos. Ei vor fi ajutați de indicațiile și explicațiile oferite de învățător:
Tot pentru activitățile de consolidare și exersare a literelor „b” (mic de tipar) și „B” (mare de tipar) am pregătit alte două fișe. Rezolvarea lor va elimina rutina și plictiseala iar școlăreii - sunt sigură - le vor rezolva cu mare plăcere. Acum ei știu deja să completeze rebusuri, fie că sunt sau nu scrise cu litere punctate. Oricum, am ales ca, în primă fază, literele să fie scrise și abia după aceea să scriem singuri cuvintele. În acest mod, școlăreii vor exersa scrierea cuvintelor respective și, pentru că repetiția este mama învățării, vor reuși să le citească foarte ușor. Unele cuvinte, cuprinse în rebus, pot fi scrise și în caietul dictando.
O altă fișă îi ajută pe școlărei să citească și să scrie conștient cuvinte. Cuvintele care însoțesc imaginile pot fi regăsite și în coloanele din partea de jos a fișei. Noi scriem cuvintele, pe rând, folosind diverse culori. Regula este ca, în primul rând, să scriem și să citim cuvântul care însoțește imaginea (de exemplu primul cuvânt: birou); cuvântul este conturat cu ajutorul culorii verde; școlăreii caută cuvântul „birou” în coloanele de cuvinte și îl scriu cu verde; al doile cuvânt: balon îl conturăm cu roșu; căutăm în coloane cuvântul și îl scriem cu roșu etc.


  • Matematica și explorarea mediului: La matematică ne vom „distra” compunând și descompunând numerele de la 10 la 20 folosind imaginile unor obiecte pecum: baloane, bărci, albine, borcane. Ideea este că vom forma o zece din obiecte de culoare roșie, iar unitățile din obiecte de culoare verde.Am ales aceste culori deoarece numerele folosite în cadrul activităților matematice respectă acest cod al culorilor: roșu=zeci; verde unități. Elementele roșii, care formează o zece vor fi așezate pe o linie dreaptă, unitățile - de culoare verde - vor fi decupate element cu element și așezate în funcție de cerință: Sunt zece bărcuțe roșii, mai vin ......bărcuțe verzi. Ce număr de bărcuțe s-a format? (la acest joc vom folosi un zar astfel încât numărul zarului ne va indica numărul de elemente pe care îl vom adăuga):

La a doua activitate ne vom ajuta de aceleași jetoane și vom scrie, crescător, numerele de la 10 la 20, din 1 în 1, din 2 în doi. Putem folosi rigletele, jetoanele cu numerele colorate roșu/verde. Numărăm, oral, crescător și descrescător de la 10 la 20, de la 1 la 20; numărăm din 1 în 1, din 2 în 2.
La a treia activitate vom folosi aceleași jetoane și vom scrie, pe caietul de matematică, adunări și scăderi de la 1 la 10; vom scrie numerele de la 10 la 20 crescător, descrescător din 1 în 1, din 2 în 2.
Arte vizuale:Vom continua activitățile desfășurate anterior și vom realiza două buburuze: una roșie, alta galbenă, care vor colora decorul clasei noastre. Indicațiile pentru confecționarea frumoaselor buburuze le-am găsit AICI și sunt foarte ușor de realizat.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu