Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Săptămâna 6: fișă de lucru C.L.R.(II)

TEMA: Recunoașterea poziției sunetului „l” în cadrul cuvintelor.
Astăzi vom identifica poziția sunetului„l” în cuvinte. Primul rând de imagini conține cuvinte care au sunetul inițial „l”: leu, lup, lună. Al doilea rând de imagini conține un cuvânt care are sunetul final „l”: castel, și două cuvinte care conțin sunetul „l”: delfin, steluțe.

Cuvântul format din trei silabe - steluțe - îl vom identifica (Găsiți cuvântul format din trei silabe) și vom alcătui propoziții cu ajutorul lui:

  • Cerul este plin de steluțe.
  • Pe cer sunt steluțe strălucitoare.
  • Multe steluțe sunt pe cer.
Școlăreii vor identifica poziția cuvântului steluțe în cadrul propoziției și vor alcătui și ei propoziții. 
Spre final, ca distracție, vom colora imaginea care reprezintă steluțele și ne vom aminti motivele pentru care l-am selectat: este singurul cuvânt alcătuit din trei silabe/are cel mai mare număr de silabe. Apoi vom scrie semnul grafic pe spațiile punctate.
Obiectivele pe care le vor îndeplini școlăreii în cadrul acestei activități sunt:
  • să identifice poziția sunetului „l” în cuvinte;
  • să despartă cuvintele în silabe;
  • să denumească numărul silabelor;
  • să identifice/selecteze cuvântul care conține cel mare număr de silabe;
  • să asculte și să pronunțe propoziții numind numărul cuvintelor;
  • să identifice poziția unui anumit cuvânt în propoziție;
  • să scrie semne grafice.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu