Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Portofoliul școlarului din clasa pregătitoare

Cu toții știm că, la școală, munca nostră se așterne minuțios pe fișe și, cu cât școlăreii sunt mai mici, cu atât fișele sunt mai multe și mai diversificate, făcându-ne și activitățile mai interesante...
Săptămânile acestea - nu multe la număr - au fost suficiente ca să „colecționăm” un număr interesant de fișe care reflectă din plin sârguința noastră de școlari destoinici.
Mă tot gândeam la o soluție prin care să „sortez” fișele și să le așez în dosare astfel încât să ne fie tuturor - și mie și școlăreilor - ușor să așezăm pe viitor lucrările realizate la școală. Deasemenea, îmi doream o soluție practică, simplă, prin care elevii să-și poată găsi ușor portofoliul fie pentru a adăuga o fișă, fie pentru a-l arăta părinților.
Soluția a fost simplă: am fotografiat fiecare școlărel în parte, am imprimat, în format mai mic (puțin mai mare decât fotografiile pentru carnetul de elev) pozele, le-am decupat și le-am lipit pe fiecare dosar în partea stângă, sus. Pentru că le-am imprimat pe hârtie normală se puteau deteriora foarte ușor, așa că am lipit scotch peste fiecare fotografie adăugând fâșii ceva mai lungi și le-am „întors” și pe partea cealaltă a coperții. Într-un suport de dosare mi-au încăput, deocamdată, toate cele 18 dosare. Pe măsură ce ele vor deveni mai „stufoase” probabil voi găsi o altă soluție pentru a le așeza:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu