Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 23 septembrie 2016

Familia mea. Copilăria de ieri și de azi în comunitatea locală

Programa pentru învățământul primar s-a schimbat, conform OMEN 5003/02.12.2014, dar temele la istorie sunt așa de numeroase încât cele 35 de ore prevăzute anual nu vor fi suficiente ca să poată fi parcursă.
Prin urmare, vom încerca o „concentrare” a materiei, astfel încât să o parcurgem cu succes.
Vom vorbi, deci, la următoarea lecție de istorie, despre Familia mea dar și despre Copilăria de ieri și de azi în comunitatea locală:

    Familia mea. Copilăria de ieri și de azi în comunitatea locală

                                                        -Schiță de lecție-

             Familia este primul grup căruia îi aparținem. O familie este formată din persoane înrudite: soț, soție, copii, bunici, unchi, veri.
             Identitatea unei familii este dovedită legal prin acte oficiale: certificat de căsătorie, certificate de naștere ale copiilor, titluri de proprietate, etc.
            Orice familie are un trecut pe care este important să îl cunoască.
            În familie copilul își petrece cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Nașterea unui copil este prilej de bucurie pentru întreaga familie. Încă de mic, copilul este îndrumat de părinții săi să cunoască lumea în care trăiește și are anumite drepturi recunoscute internațional.


Ca aplicații, vom folosi fișele de mai jos (școlăreii le vor primi imprimate față-verso):


         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu