Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

joi, 25 august 2016

Excursie la final de clasa a III-a

Una din activitățile preferate ale tuturor copiilor de vârstă școlară o reprezintă, fără doar și poate, excursia. Este normal ca, spre finalul anului școlar, când deja „miroase” a vacanță, să avem cât mai multe ocazii de a ne cunoaște și în altfel de mediu decât cel școlar. Personal, nu am organizat niciodată excursii „la întâmplare” sau pe principiul că mi-a fost recomandată locația de vreo colegă. În organizarea unei excursii am ținut întotdeauna cont de câteva repere de la care nu a fost nevoie să mă abat:


  • Primul reper este posibilitatea financiară a familiilor elevilor. Cunoscând acest aspect, în urma situațiilor care ne sunt solicitate, am încercat - și chiar am reușit, spun eu - ca excursia să nu reprezinte un mare efort financiar pentru elevi, întrucât scopul este ca toți elevii clasei să participe.
  • Interesele, înclinațiile și curiozitățile elevilor. Este foarte important ca tematica excursiei să coincidă cu interesele copiilor și să le „hrănească” puțin curiozitatea.
  • Îmbinarea utilului cu plăcutul. Niciodată nu stabilesc prea multe obiective greoaie, vizite la prea multe muzee, încerc, pe cât posibil să alternez o vizită la muzeu cu o jumătate de oră de relaxare într-un parc, sau o vizită la Grădina Zoologică, după care servirea mesei. 
  • Informez întotdeauna părinții, elevii și cadrele însoțitoare cu privire la traseu, obiective, o listă orientativă a reperelor orare (ora și ce vom vizita, ora plecării, ora sosirii).
  • Informez  cu cel puțin o săptămână înainte, părinții elevilor cu privire la echipamentul și lucrurile  necesare, costul intrărilor - le găsiți pe internet. 
  • Caut un mijloc de transport echitabil ca preț - nu vreți să știți ce diferențe sunt!
  • Prefer ca șofer o persoană cunoscută care să fie calm și responsabil, comunicativ și cooperant.
  • Mă informez întotdeauna asupra programului de vizitare al obiectivelor pe care le stabilesc, caut informații despre acestea astfel încât, în lipsa unui ghid, să pot compesa cu anumite informații - întotdeauna iau aceste informații de pe site-urile respectivelor muzee, parcuri etc.
Respectând aceste repere, excursiile au fost întotdeauna prilej de bucurie și voie bună. Ultima excursie organizată la sfârșitul clasei a III-a a fost minunată și ne-a umplut tolba cu amintiri plăcute. Ruta urmată de noi a fost: Câmpulung Muscel - Mateiași - Bran - Râșnov, un traseu ofertant în obiective. Deși ne-a fost teamă de starea de greață care se ivește de câte ori mergem pe serpentine, stricând cheful de distracție, nu am avut astfel de incidente iar aici este meritul d-lui șofer care a condus impecabil.
 Din ruta stabilită am lăsat pe altădată vizitarea muzeelor din Câmpulung și Mausoleul Mateiași (am respectat astfel cel de-al treilea reper specificat mai sus) și ne-am concentrat pe vizitarea Castelului Bran, a Cetății Râșnov și... distracția la Dino Parc. Excursia a fost minunată așa că ne puteți admira în fotografiile noastre:



Un strop de răcoare într-o înghețată!

Oprire de 5 minute...

Suntem castelani... la Castelul Bran

Intrăm la Dino Parc

Și noi putem ieși din ou......

....să fim dinozauri!

Experimentăm aspectul oamenilor preistorici

Ne-am împrietenit cu cel mai mare dinozaur!

Acest dinozaur nu vrea prietenia noastră dar...îl convingem noi!

Teo a îmblânzit dinozaurul!

Ionuț nu a prea reușit să îmblânzească dinozaurul....

... nici Radu n-a reușit așa că...

Ne retragem la Atelierul de pictură...

...și pictăm DOAR dinozauri prietenoși....

În parc este mare agitație și voie bună!

Iată, el vrea să meargă cu noi!

Se-nvârte roata....

Apărăm zidurile Cetății Râșnov!

Cetatea Râșnov

Am obosit! Coborâm cu trenulețul!

Suntem la Castelul Bran!

Distracția continuă și în mașină!

Fetele se distrează!

Ne oprim la o pizza....

....și este DELICIOASĂ!

Ei, mai obosim și noi...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu