Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

duminică, 30 august 2015

Fram, ursul polar - Cezar Petrescu(povestire pe capitole)

Cartea „Fram, ursul polar” este scrisă de Cezar Petrescu și a fost publicată în anul 1931.  Din paginile acesteia aflăm  minunatele aventuri ale unui urs care s-a născut la Polul Nord și, după ce mama lui a fost ucisă, a fost prins de eschimoși și vândut unor pescari de balene și foci.Numele de „Fram” i l-a dat un pescar,și acest cuvânt însemna „Înainte” în limba norvegiană. Ursulețul a fost vândut din nou unui circ din Norvegia (,,Struțki”). El a devenit un urs alb, puternic.dar blând și glumeț, trăindu-și majoritatea vieții în circ, unde ani buni fusese principala atracție. El nu avea mare nevoie de îmblânzitori,nici de cravașă sau de semnale. Intra singur în arenă, ca un om. Intra în două labe, salutând în dreapta și în stânga, înainte și înapoi. Pe urmă făcea un semn că vrea liniște. Și începea programul lui. Totuși, dorul de a deveni un urs ca toți urșii, adică sălbatic si liber, îl duce spre casă, la Polul Nord, acolo unde poate să se bucure de ghețuri, de vânturi, de viscole, de soarele polar sau de aurora boreală.Dar, în acele ținuturi, Fram se simțea pierdut.Îi lipsea dragostea oamenilor și lumea lor,cu care se obișnuise.După ce a salvat doi vânători pe care-i găsise înghețați, Fram s-a întors împreuna cu ei în lumea oamenilor.
Mai jos este prezentată o povestire pe capitole, așa cum a fost structurată de autor:

Alice în Țara Minunilor - Lewis Caroll(cap. 10,11,12)

10. Cadrilul homarilor
Falsa Broască Țestoasă spuse că nespus de frumos este Carilul Homarilor. Acompaniată de Grifon, ea începu să cânte, și amândoi țipau și țopăiau până ce , la un moment dat, se potoliră. Apoi au început să danseze solemn după cum cânta Falsa Broască Țestoasă. În cele din urmă au început să povestească tot felul de lucruri fără sens.

Alice în Țara Minunilor-Lewis Caroll(cap. 7,8,9)

7. Ceaiul nebunilor
Sub un copac care se afla în fața casei, la o masă lungă, stăteau Iepurele de Martie și Pălărierul. Deși masa era mare, ei stăteau înghesuiți într-un colț și luau ceaiul. Între ei dormea Bursucelul iar ei își sprijineau coatele de acesta.Alice află acum că Timpul este supărat pe Pălărier și din această cauză ceasul lui arată doar ora ceaiului.Acesta este și motivul pentru care stau la o masă atât de mare, plină cu cești, fiindcă nu apucau să le spele.

Alice în Țara Minunilor-Lewis Caroll (cap. 4,5,6)

4. Iepurele Alb trimite un bilețel
Iepurele Alb își căuta foarte preocupat mănușile și evantaiul și tot bombănea că Ducesa va pune să fie executat. Cum o văzu pe Alice îi porunci să se ducă acasă la el și să-i aducă mănușile și evantaiul. Alice fugi până la casa Iepurelui Alb și găsi pe măsuță o pereche de mănuși și un evantai.

Alice în Țara Minunilor- Lewis Caroll(cap. 1-2-3)

1. Alice coboară în vizuina iepurașului
Alice stătea pe malul unei ape împreună cu sora sa. Deodată pe lângă ea a trecut un iepuraș alb care se uita la ceasul pe care îl scosese din buzunarul vestuței și tot bombănea că va întârzia.Alice o luă la fugă după iepuraș. Acesta a intrat într-o vizuină, iar fetița intră și ea după el. Deodată fetița căzu în gol, dar căderea era lină. lină și a aterizat pe un maldăr de frunze uscate astfel încât nu se lovi deloc.
Alice a văzut din nou iepurașul și s-a luat după el.

Amintiri din copilărie - Ion Creangă(părțile III și IV)

Îndrăgitul autor, Ion Creangă, își continuă seria „Amintirilor” cu un episod emoționant în care evocă satul natal, istoria acestor locuri și împrejurimile, acestea fiind amintiri care i-au luminat copilăria.
     Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de la Școala de Catiheți din Fălticeni.