Este iarnă. Cerul cerne steluțe mii și mii, strălucitoare. Pe pământ s-a așternut o plapumă albă și moale de omăt. Neaua strălucește în lumina străvezie a zilelor scurte de iarnă.
De departe se aud glasuri vesele, cristaline. Sunt copiii satului veniți pe coastă, la derdeluș. Vai, ce veselie! Toți cară săniuțe cu tălpici de metal și pod de scândurele. Șinele săniilor brăzdează urme paralele prin zăpada proaspătă. Grăbiți și cu obrajii roșii de ger copiii urcă la deal trăgând de sfoară săniuțele. Imediat ce ajung în vârf încalecă pe sanie și-o pornesc la vale strigând tare:
-Pârtieeeeeeee!!!!!
Nimic nu le poate strica distracția. Gerul s-a mai înmuiat și el, încălzit parcă de privirile pline de încântare ale copiilor.
Târziu, când noaptea s-a lăsat de-a binelea peste sat, abia se îndură rând pe rând să părăsească această distracție. Totuși, își promit unul altuia că se vor revedea și mâine la altă porție de...săniuș
Bună, este foarte frumoasă compunerea!Vă rog să mai faceți compuneri din acestea❤.
RăspundețiȘtergereCu drag,
Boboc Teodora.
Sigur, vom încerca să-ți îndeplinim rugămintea. Îți mulțumim pentru cuvintele frumoase.
RăspundețiȘtergere